– prof. Roxana Albu –

Mama gemenilor Andrei si Mihai Albu, diagnosticati cu autism infantil si ADHD.
Andrei si Mihai au 8 ani si jumatate si de la 4 ani si jumatate au fost diagnosticati cu autism, iar la 5 am inceput deja terapia – o ABA adaptata nivelului fiecaruia. Progresele s-au vazut destul de repede, in sensul achizitiei de informatie, a asocierii acestora, a atentiei, a contactului vizual. Terapia 3C este combinata cu medicamentatia atent urmarita si adaptata de catre doamna dr. NPI – Diana Tamas Vasile: Strattera si Rispen. Impreuna cu doamna doctor am monitorizat si hiperkinezia gemenilor facand eforturi sa reducem deficitul de atentie si agitatia destul de pronuntate la inceput, mai ales la Mihai. Acestea au fost cele doua coordonate pe care toata familia le-a urmarit in recuperarea baietilor. Am ignorat, insa inconstient, o alta coordonata: sportul.

La 7 ani, cand inca mai erau in ultimul an de gradinita, au inceput sa practice sport in cadrul unui optional. Initial am rugat-o pe insotitoarea lor sa aiba grija in acest interval sa nu ii deranjeze pe ceilalti copii in timpul antrenamentelor. Ma gandeam ca se va intampla ca la optionalul de engleza sau de desen: sa fie eliminati din sala pentru ca fac galagie. Nici nu am avut curajul sa ma gandesc ca la sport ar putea fi altfel. Numai ca a fost…altfel. Antrenorul i-a acceptat la antrenamente impreuna cu ceilalti copii. Apoi a chemat toti parintii cu copii cu diferite probleme si a lucrat intr-o singura grupa numai cu ei. Acest lucru a insemnat si disciplina parintilor, dar mai ales a copiilor.

Eu am remarcat imediat schimbari in comportamentul baietilor: faceau fata efortului sustinut, respectau reguli, acceptau autoritatea, imitau acasa miscarile invatate la antrenamente, stabileau un contact vizual mai bun, hiperkinezia era domolita sau energia canalizata spre altceva constructiv, motricitatea fina si pensa digitala s-au definitivat. In timp, am observat ca lui Andrei chiar incepe sa ii placa si chiar a progresat uimitor, antrenorul solicitandu-l, de curand si la grupa de amatori, copii tipici, unde se descurca foarte bine. Si Mihai a progresat, insa el este o fire mai artista si cred eu, mai lenesa. Deci nu vad inca placerea de a face sport, asa cum este la Andrei, am remarcat la ambii baieti uluitoare achizitii, consolidate in timp:

1. si-au depasit nesiguranta – acum merg singuri cu bicicleta, urca singuri scarile, merg cu spatele;
2. si-au consolidat echilibrul – acum merg pe barna, se catara in copaci;
3. au devenit mai ordonati – isi pun singuri lucrurile la loc dupa ce le-au folosit;
4. s-au adaptat mai usor la scoala – acum sunt clasa I si s-au remarcat imediat la orele de sport, dar si la scriere si matematica;
5. s-au tonificat – dupa orele de antrenament sunt cooperanti si bine dispusi (si starea generala este de fapt, asemenatoare);
6. raspund la autoritate – din cauza faptului ca tatal lor lucreaza in Cipru, ei aveau nevoie de un model masculin cu care sa relationeze si care sa ii aprecieze… antrenorul este si modelul lor;
7. sportul este principalul mod de detoxifiere, mai mult decat necesara la autisti;
8. au capatat rezistenta la efort fizic;
9. le-a crescut increderea in ei – nu mai au nevoie de asistent la antrenamente, la scoala raspund imediat la comenzile invatatoarei.

Acestea sunt doar cateva dintre beneficiile pe care sportul si Terapia 3C le-a adus baietilor mei si am mare incredere ca urmand cele trei coordonate vom putea, in mare parte, depasi barierele impuse de societate, dar si cele impuse de propriul creier.